M-au apăsat bătrânii și tinerii și cei
Cu vârste-mpleticite, nici oameni, nici femei.
M-au apăsat nerozii, deștepții, cărturarii
Și micii, mijlocii și marii și mai-marii.
Toți câți împăduchează icoanele și spurcă,
Fățarnici, treapta albă a cerului ce-l urcă,
Au șovăit că ochiul i-a prins și i-a-nțeles,
Acolo unde cardul solemn era mai des.
Mormintelor spoite li s-a cojit spoială,
S-a dezlânat cuvântul, a-ngălbenit cerneala,
Culoarea și accentul s-au stins și risipit,
Lovite de arsura surâsului acid.
Tu tulburi vălmășagul pe prăzile mai bune
Și haita gânditoare n-ai vrea să se răzbune
Când singur dinaintea frăției te ridici
Și-i sângeri fariseii și blânzii-ntorși pe bici?
Distribuie: