Gerra Orivera - poeziile altor autori

Noaptea întinde scoarțe, plocate și covoare.
Urzite cu zigzaguri și cu chenar mărunt.
În care se repetă izvodul la culoare
Și chipurile crucii și florile, cum sunt.

Viața e foc! ce faci în vatra noastră?
Te-năbușe chibritul și te sting
Hârtiile-aruncate în flacără-ți albastră.
Zalele noaste nu se mai ating

Tu miroși ca marmura și apa din fântână.
Ai scos din uitare o mână,
Te-ai deșteptat cu genele dese
Peste minunile puțin înțelese.

Pământ al țării mele și al meu,
Nu m-ai uitat ?
E păsul meu.
Sunt eu,

Nu-ntârzia pe lucruri, frate,
Și lasă-le necercetate.

Că de le-ntorci urzelile frumoase,

Sufletul tău e parc, de stâlpi, la rând,
Cu statui albe, sus, pe fiecare, încremenite-n câte o mișcare
Ce-a obosit în piatră și s-a frânt.
Când pasul îmi purcede prin grădină

Închide cartea, rândul ți se-ncurcă,
Nu mai deosibești ce urcă
Și scade-n seva ei,
Ori dacă gândul cărții are trei

E țara răsculată.
-" Unde vă duceți, oameni buni, în ceață,
Că nu e zi de târg și iarmaroc."
-" O luăm și noi, așa, într-un noroc...

De-o viață mă tot îngropi.
Duș de fauni, ca de popi.
Trăgând zodia la sorți,
Mi-au ieșit mai multe morți

Ziua-nflorește-albastră în noaptea din fereastră.
Zăbranicul perdelei trasare-ncet și rece
Și, fragedă, lumina în sânul nopții trece,
întregul cer se-așază la geamuri ca o glastră.