De-o viață mă tot îngropi.
Duș de fauni, ca de popi.
Trăgând zodia la sorți,
Mi-au ieșit mai multe morți
Și-apucaseși să mă-nveți,
Tot cu vieți și cu nevieți.
Și cu alte tinereți.
Ajunsesem să mă port
Când mai viu și când mai mort,
Îndurând câteva sute
De morminte neștiute.
Mă și-ngropi, dar mă și-nvîi,
Fire-ai proslăvit să fii!
Ești un cioclu sibilin.
Poreclit în cărți
Destin. La oricare moarte-a mea
Ori aprinzi, ori stingi o stea.
Una vie, alta moartă.
Ca o candelă cu toartă.
Pe cea moartă o trezești
Cu șoapte vrăjitorești.
Celei vii îi stingi obrocul
De-a noroc și nenorocul,
Ca-n descântece și-n rune.
Cu o apă și-un cărbune.
Mă gândeam, de câte ori
începeai să mă omori,
Ce-am făcut și ce-ai cu mine.
Ce fac rău și ce fac bine ?
Vechi ostaș al vieții dârji,
Ori în luptă, ori în cârji.
Ori viteaz, ori și înfrânt,
Ziua-n cer, noaptea-n pământ,
M-am supus, și mă frământ.
Dar, spre groapă, ce alaiuri
De cimpoaie, scripci și naiuri !
Câte buciume și strune
Dau a jale să răsune !
Flautele bocitoare
Gem jelind la-nmormântare.
Când mă scoli, la trebuință.
Strigă-n vânt a biruință
La răspântii, e sobor:
Umbre lungi în umbra lor.
Din popas într-alt popas.
Lumânări de parastas.
Sau mă crezi, sau nu mă crezi,
Isonu-i purtat de iezi. Însuși
Pan pornește corul,
Drept în șolduri, cu piciorul.
Vine din mitologie
Și o muscă argintie,
De prin vremuri vechi, străvechi
Și, ciupindu-i de urechi,
încep să se scuture
Iezii, cade fluture,
Iar albinele, când pot,
Le ling mierea de pe bot,
Fiindcă iezii le-au tot supt
Caprele, pe dedesubt.
Un flăcău, văzând că-i joc,
Și cătând să-și facă loc,
în mulțime să pătrunză,
Cântă din buze și frunză.
Să le rup, bătu-m-ar vina.
Nu pot, mânca-le-ar rugina.
După cât pot să-nțeleg,
Nu sunt om ca lumea-ntreg.
Când pământul doarme dus.
Ochii-mi umblă tot pe sus,
După stele logostele,
Să mai fur una din ele.
Sunt pe drept și-adevărate
Hoț de taine fermecate,
Și-orice-ai vrea să-mi faci tu, mie,
Nu mă las de-așa hoție. {Poeme noi)
C61o-n drum, niște gheboși
Bat în palme bucuroși.
Dar gheboșii iar se-nșeală
Și nu ies la socoteală.
Bocetele sunt cântate,
Jumătate fluierate,
Și convoiul, ca să-mi placă,
în loc să mă plângă, joacă
Hora mare și măruntă.
Ca la chef și ca la nuntă.
Ai vrea, cred, să te răzbuni
Că și eu încerc minuni.
Cum te-ntorci nițel din spate,
îți văd cheile-nșirate
Și-ți fur, când se-ascunde luna,
Din curea tot câte una.
Și cu ele pipăi toate
Lacătele încuiate
Distribuie: