Înțelepciune - Tudor Arghezi

Nu-ntârzia pe lucruri, frate,
Și lasă-le necercetate.

Că de le-ntorci urzelile frumoase,
La pipăit mătasea se descoase.
Un fir întreg, răzleț, în țesătură,
Leagă ruptura de ruptură
Și, de te uiți prin stofă, s-a zărit
Hlamida, ca de câlț lipit. -
Atâtea oale smălțuite
Nu țin nici vânt, pe cât sunt de dogite.
Și stau în sus doar într-o doară,
Cu sprijinul cojelii dinafară.
O funie de clopot vrea să tragă,
Și bronzul sună-n patru zări a doagă.
Tocmai când cuiul trebuia să-l bată,
Iată-l, ciocanul a sărit din coadă.
Nu prinde dalta, cleștele n-apucă
Și nu se-mbină stâlpul de ulucă.
Compasul scrie cercul strâmb,
Cântarul e scălâmb. Și cotul s-a scurtat de tot,
Să facă zece coți un cot.
Și greutățile din tirĭzie
Se cumpănesc cu foaia de hârtie.
Un coșar e-așijderi cu lăscaia.
Tăcu o mierlă, cântă cucuvaia.
Scaperi amnarul, nu mai da scânteie.
Nu s-a lovit cu broască nici-o cheie.
Ce stă-ncuiat acuma stă căscat.
Cheile noastre s-au încovrigat
Și, strepezite-n dinte, nu se-mbucă.
Cine șoptește are dor de ducă,
Și cine pleacă vrea să stea:
Lipsește fitecui câte ceva.
Chemai un înger și veni un drac,
Diavol, și el, de vată și bumbac.
În ciutura cu lanțurile noi.
De-o viață scoți țarina sau noroi.
Fântânile adânci sânt prihănite
Și trebuiesc sleite:
Nu caută viteazul să scoboare
Drept în mocirlă, până la izvoare.
Cetatea forfotește de păpuși.
Ștubeiele sunt pline cu căpuși,
Iar mierea li-e de sânge în fagurii umflați
De-o seamă cu bojocii retezați.
Ți-aș povesti o mie, pe-ndelete,
De lucruri, dar, băiete,
N-ai fi mai bun și nici mai înțelept.
încrucișează brațele pe piept
Și uită-te în sus,
La steaua din apus. Și, dacă te-ncumeți.
Ia-o din cer și-mparte-o la drumeți.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi