Gabriel cristea - poeziile altor autori

Tristul, sofistul, al meu alter-ego
bătu la scorbura sihăstriei mele:
era un Faust cu ochi de uliu,
o voluptate cu ochi de uliu.

Păsări nocturne:
În depărtare se leagănă cântecul nopții;
Apoi se micșorează-n profunde caverne
Și-n desișuri de arbori.

Văd în tine vremurile pe care le-ai trăit deja
Și cele pe care le mai ai de trăit.
Sensibilitatea mea-i născută din toate sensibilitățile
pogorâte asupra noastră de la zămislirea lui Adam.

Muzica spațiului încetează, noaptea se desparte-n două.
O fetișcană brunetă, plimbându-se prin capul meu,
stă c-un braț în afară.
Cineva înalță o scară către visele mele.

Femeia de la capătul lumii
Hrănește tufele de trandafiri,
Dă de băut statuilor,
Îi face pe poeți să viseze.

Precum un plumb, sunt vremuri de obidă!!
Tu strigă
strigă
strigă

Ce-ntinse-s câmpiile!
Și munții ce înalți!
Proaspăt e izul ierbii-n Golestan!
Caut ceva pe-aici, poate un vis,

Era o noapte copleșitoare.
Râul curgea din tălpile molizilor, spre dincolo.
Valea era acoperită de razele lunii, iar muntele strălumina de se vedea Dumnezeu.

De multe ori, în casă nu se-auzea
decât trosnitul lemnului din sobă
și zgomotul vârtelniței, ritmat,
în care se-adâncea bunica.

Asemeni câinelui, pe lângă patul tău,
stă ghemuită inima-mi.
Și noapte după noapte,
își plânge tăcerile-n șoapte