În Golestan - Sohrab Sepehri

Ce-ntinse-s câmpiile!
Și munții ce înalți!
Proaspăt e izul ierbii-n Golestan!
Caut ceva pe-aici, poate un vis,
O rază, un fir de nisip, un surâs. Cine știe?

Din urma plopilor
Răsare pura moleșeală ce mă cheamă.
Mă odihnesc sub ramuri, suflă vântul, l-ascult c-urechile ciulite,
Cine-mi vorbește?
Privesc cum se târăște o șopârlă.
Pornesc din nou la drum.
Îmi sare-n ochi câmpia cu lucernă,
Apoi terenul cultivat cu castraveți,
O solă cu șofran,
Și-uitarea de pământ.
Pe malul unui râu
Descalț sandalele și îmi scufund picioarele-n vâltori.
Ce verde sunt
Și cât de-nfiorat mi-e trupul!
De n-ar veni nicio tristețe de dincolo de munte...
Cine se zbate din spatele acestor arbori?
E cineva! O vacă paște iarbă pe-un islaz.
E miez de vară.
Și umbrele cunosc că-i vorba despre ea.
Aceste umbre nepătate,
Un colț de puritate străvezie.
O, voi, copii ai sentimentelor! Veniți și răsfățați-vă cu jocuri.
Nu-i goală viața:
În ea-i tandrețea, mărul și flacăra credinței.
Și, da!
Hai să trăim cât timp se-mpurpurează macii.
În inimă-mi rămâne ceva ca un desiș de raze,
Ca somnul pâlpâind în fața aurorei.
Și sunt atât de încântat
Că-aș vrea să fug
Până-n străfundul vastelor cîmpii
Și înălțimi montane.
Din depărtări răsună un ecou,
O voce ce mă cheamă.

traducere din franceză - g.Cristea

Notă*
Golestan - Parcul Național Golestan care mai este denumit și jungla Golestan. Este situat în regiunea nord-vestică a Iranului. Parcul acoperă o zonă de kilometri pătrați 355. Terenul parcului este format din arbuști, pășuni și câmpii stâncoase. De asemenea, Golestan este și una dintre cele 31 de provincii ale Iranului, cu capitala la Gorgan.


À Golestaneh

Vastes sont les plaines!
Hautes sont les montagnes!
Frais le parfum de l'herbe à Golestaneh!
Je cherche ici quelque chose, un rêve peut-être,
Une lumière, un grain de sable, un sourire. Qui sait?

Derrière les peupliers
Eclosent de purs abandons qui m'appellent.
Je m'arrête à l'orée des reseaux, le vent soufflé, je prête l'oreille,
Qui done m'adresse la parole?
Je vois ramper un lézard.
Je reprends mon chemin.
Je vois un champ de luzernes,
Puis un terrain de concombres,
Un carré de safran,
Et l'oubli de la terre.
Au bord d'un ruisseau
J'enlève mes sandales et je m'assieds, les pieds dans l'eau:
Que je suis verdoyant,
Et qu'il est alerte mon corps!
Puisse nul chagrin survenir de derrière la montagne.
Qui bouge derrière ces arbres?
Personne! Une vache broute l'herbe dans un champ.
Ιl est midi de l'été.
Et les ombres savent de quelle saison il s'agit.
Des ombres sans taches,
Un coin clair et pur.
Ô enfants des sensations! Venez-y vous livrer au plaisir des jeux.
La vie n'est point vide:
Ιl y a aussi la tendresse, la pomme et la ferveur de la foi.
Et, oui!
Ιl faut vivre tant que demeurent les coquelicots.
Dans mon cœur subsiste quelque chose comme un taillis de lumière.
Comme le sommeil à l'approche de l'aube.
Et je suis si exalté
Que je veux courir
Jusqu'au fin fond des plaines,
Jusqu'aux cimes des montagnes.
Dans le lointain résonne une voix,
Une voix qui m'appelle.

Adăugat de: gabriel cristea

vezi mai multe poezii de: Sohrab Sepehri



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.