Gabriel cristea - poeziile altor autori

Sunt beat sau mort, nu ştiu.

Calc în mine ca într-un sicriu.
Mă-mprăştii cu sufletul pe uliţi,

Prin târguri, Doamne, sufletul mi-alunec
Și printre oameni în zadar Te caut.
Mi-e glasul rupt și răgușit: un flaut
Cu sufletul răpus de prea mult cântec.

Voinicul a murit la margine de basm,
Cu părul prins în sânge ca într-o cască.
Pe fruntea lui a stat, duhovnicească,
Tăcerea-ncremenită ca un spasm.

Când s-a născut când a murit
Cu cine se mărginește
Ia
Nord la

Te voi iubi din umbră, necunoscut și grav,
Pe drumurile toamnei îți voi ciopli icoană
Și-n fiecare frunză, cu patimi de zugrav,
Voi auri feeric altare de prigoană

Focu-i același pretutindeni.
Trosnește inima, ferestre se aprind
și floarea urii pășește printre oameni:
verzuie noapte, frunze de fum, petale de sânge.

În noaptea aceea lungă,
visul mă purtă spre ape
cu lumini profunde și flamingi
aprinși ca trandafirii electrici

În aburul cafelei, reunite,
rotunde pâini lucesc cu o blândețe
de ziduri văruite-n alb, aprinse,
mustind de strălumina din fereastră.

lui Pablo Neruda

Suflă vântul
peste palmierii și ienuperii din Temuco*,

lui César Vallejo

La capătâiul mesei rotunde
și-a literaturii murinde, veni un critic