Poezii despre Dragoste:

Sub pacea liniștii depline,
Ȋn sȃnul unei nopți tȃrzii
Stau gȃndurile să se-adune,
Prolog al unei insomnii.

Ai ști să mă privești în ochi,
Să vezi prin pura lor oglindă
Atâtea iedere, ce cresc
Cu gând ascuns să te cuprindă?

Așeazǎ-mǎ-n gȃnduri, femeie
Și fǎ-mǎ cenușǎ, fǎ-mǎ lut,
Sulfǎ-mi viațǎ, dǎ-mi ȋnceput,
Sǎ-mi fii creatoare și zee.

Când noaptea aruncă a sa seminție
și aripi de visuri ne poartă-n povești,
M-așez cu speranță l-a ta agenție
să-mi cumpăr biletul spre visul ce ești.

Pun tâmpla grea pe perna uricioasă
și somnul iar întȃrzie sǎ vinǎ,
prin geam pătrunde Luna curioasă
mȃnjind pe așternuturi cu luminǎ.

Pe-o margine de cer, se odihnea o stea,
Iar eu credeam că-mi spune, de-acolo, o poveste,
Că prea tremurător și prea duios sclipea,
Ca un sidef de perlă, în mările celeste.

Când, nǎpǎdit de griji ṣi obosit de viaṭǎ,
Un strop desprins din suflet ȋmi tremurǎ pe faṭǎ,
Cerșesc la cer cu ochii o pată de luminǎ
Să fac din noaptea neagră o curgere senină.

Prefer să mor, nu e prima dată,
Am murit de-atâtea ori în viață.
Nu mă consider o simplă fată,
Mereu, cu părere de rău, a ta creață.

Departe
...
În timp ce viața lor e-o sărbătoare,
Trăim și noi, doar cât și cum putem

Pe câmpul de luptă erau gloanțe și soare,
Zâmbeau albe flori, ce miroseau a măcel.
Zăcea în salcâmi un întuneric mișel,
Ca-ntâiul păcat încolăcit în candoare.