Suflete

duminică, 12 martie 2023

Noaptea a-nghițit pământul,
Larma zilei a-ncetat,
Cerul și-a întins argintul
Cu un tremur repetat.

Sus, pe bolta mișcătoare,
Ca un candelabru viu,
Mii de stele sclipitoare
Scot înaltul din pustiu.

Cu privirea rătăcită
Printre sori mi-am amintit
Clipa când mi-a fost rostită
O povață, în trecut:

-Cerul, ca un bun părinte,
Stăpânind imensitatea,
Pentru fiecare suflet
Găzduiește câte-o stea.

Sfletelor ce-au fost pline
De surâs și bunătate
Li s-au dat stele senine
Cu luciri de diamante.

Celelalte, fără soartă
Și lipsite de noroc,
Umplu cerul ca o pată
De cenușă și de foc.

O idee mă muncește
Și mă chinuie mereu:
-Cât de tare strălucește
Steaua sufletului meu?

E pe boltă, e aprinsă,
Se avântă în tării,
Este doar cenușă stinsă
Rătăcită în pustii?

Se strecoară blândă noaptea
Cu surâs de lună nouă,
O sclipirer taie zarea
Și desparte ceru-n două!

În oceanul de tăcere
Cu tristețe m-am umplut,
Doamne, câtă risipire,
Încă-un suflet s-a pierdut!

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.