Dorurot - creaţii proprii

Cum rochia-nveșmântă o mireasă,
Așa-n iubire ne-nfășoară mama ,
La primul scâncet inima și-o coasă
De trupul nostru, pân' va trece ...vama!

"Du-mă, fericire, în sus, și izbește-mi tâmpla de stele"

Așa visa Poetul care purta în sine,
O împletire-naltă a lumilor-culori,

Iriși de vis ți-a picurat Vistierul,
Smaralde purtând basmele pe unde,
Sau cum e marea când mângâie cerul,
Ori mura-n poieni când țepii-și ascunde.

În păcura nopții se cască adâncuri
Când crivățul urlă că-i unic stăpân,
Câmpia-i îndură dezgolirea de sân,
Pitit stă păstorul de turma de gânduri.

Apă și foc stau în cruce pe cer,
Ființă și lut, milostenie... sper.
Zeul de foc, în sfârșit, a străpuns
Caravana de nori, care țărnii i-a plâns!

Sub geamul ferestrei înguste
Coboară o vale ca-n rai,
Sprințare duc ape spre maluri,
Povestea de zâna din valuri,

Vântul poartă prin văzduhuri
Naufragiate nave,
Norii plumbuiți din cerul
Ce descarcă pe noi gerul,

Când genar din cingătoare
Scutura a nopții haină,
Dans vrăjit de ursitoare,
Din divin amăgea taină:

Luminând prin vremi străbunii
Ne pun miru-nțelepciunii,
Datini, măști le poartă suflul
Anul vechi, când își dă duhul!

În noaptea asta ne unim cu cerul
Și nu mai stim că suntem pe pământ!
În hori, cu îngeri, înălțăm colind!
De-i jar în suflet, nu ne-ajunge gerul...