Dorurot - creaţii proprii

Sunt cărbune încins pe o sferă buiastră
Cu rotiri de destin prin genunea albastră!
Mă întreb ce fluid din vârtejuri de stele,
Urzesc firul din ghemul zilelor mele?!

Corăbii negre, deformate
Pictează ceru-n tușă grea,
Iar gândurile-s spânzurate
De neputința de a vrea!

În seara asta, pui iubit, povestea legănată,
E c-o fecioară ce-a pornit, din Nazaret cu cale,
S-ajungă până-n Betleem să fie numărată,
Dar nu afla, sub palma nopții, pătuț c-al tău de moale...

Deschide, deschide-mi fereastra să curg
Din cer înghețat către miezul fierbinte,
Un drum ce-amânat-am mereu să-l parcurg
Pe punți lunecoase spre-a vieții-mi sorginte!

Lăcomia lumii îmi năruie plecarea
Înlănțuit de-un lacăt din frici și ameninințări,
În mersul meu, deprins mereu cu cercetarea
Îmi tremură genunchii prin ceața de pe zări!

Poteci mi-amăgeau pașii, eram doar copilandru,
Pădurea încâlcită mă-mpinse spre-un izvor,
Oglinda lui, pe Narcis mi-a pus zeu protector,
Frumosul drept credință pe-al minții policandru!

Curge nisipu-n clepsidră, se duce
cu omul ce spatele-și frânge sub cruce
și plânge...
La vaduri, la cumpeni de ape, vin valuri

La aniversare
Autor Rotariu Dorel

Scriu pomii-n grădină prin iarbă,

De-aș ști s-adun lumina ce veșnic o răsfrângi,
Nopțile doar smoală nu mi-ar mai fi calvaruri,
Nu m-ar înfrânge gheața din norii grei, nătângi,
De te-aș răpi-n adâncul din lacu-mi făr’de maluri!

Mărgăritar de gând, cuvântul
L-ai așternut, vers inspirat,
Ades să-mi clatine adâncul,
Ca umbra-ți dulce, ce-a plecat.