Nesfârșita ploaie

Autor:dorurot


Adăugat de: dorurot

luni, 02 ianuarie 2023

Corăbii negre, deformate
Pictează ceru-n tușă grea,
Iar gândurile-s spânzurate
De neputința de a vrea!

Potop coboară peste toate,
Stihii se nasc și cresc mereu,
Ca-n închisori zăcem în case,
Și monștrii cresc în gîndul greu!

Un vânt de gheață ne alungă,
De-atâtea zile de pe drum,
Perfida ploaie ne cunună,
Cu neviața dintr-un turn.

Ne vrea nebuni,dar ea nu știe,
Că la nebuni vin cai de basm
Și-i poartă-n sus peste stihie,
De unde râd plini de sarcasm!

De-atâtea zile bați în geamuri
Și vântul pradă pe cărări,..
Poate robești și-alte meleaguri,
Poate te storci pe-ntins de mări!...


vezi mai multe poezii de: dorurot


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Natură
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Poezia săptămânii nr: CCCLV.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.