Poezii despre Natură:

Noaptea pe câmpie
Flori stau adormite,
Toate-s aplecate
Și dorm liniștite.

Cum se lasă ciocârlia
Coborându-se pe-o cracă,
Se ascunde printre ramuri
Și ea capul lin și-l pleacă.

Azi răzbește iarăși cerul
Printr-o gaură din nori
Stelele sclipesc în bruma
Așternută peste flori.

Clipele furate
...
Poate luna, câteodată
Să încalece pe-o șea

Mă scol de pe bancă pentru că m-au invadat florile
Mă sărutară (toate) cu toate culorile.
Sunt alb și roșu și verde și mov
Acuși, acuși deveni-voi hrisov.

Salcâmi și iasomii au nins grădina,
Mai albă ca acum nu fuse primăvara,
Zăpada nelumească se-ntrece cu lumina
Și sub ninsoarea ei se instalează vara.

Din vălurirea ponticelor ape,
Se-nalță respirații infinite
Spre-oglinda cu sclipiri nemărginite
A cerului. Și pare să-l îngroape

Din ochii mei cresc iarași fructe
Se coc încet încă de ieri.
În păr încearcă să se mute
Fluturi din țări cu primăveri.

Împinge lent ușița dimineții
Un glas tremurător de caldă briză
Și clatină c-o scurtă vocaliză
Scânteietoarea flăcăruie-a vieții.

Vântul mi-a ciufulit toți merii din grădină.
I-a scărpinat grăbit sub subsuori.
Au râs cu gura pân’ la rădăcină,
Că nu le-a mai păsat deloc de flori.