Poezii despre Natură:

Am stat sub copacul care
M-a nins astăzi cu petale
Albe şi strălucitoare
Ca bobiţele de perle.

Mă copleşeşte ploaia iar,
Orice speranţă-i în zadar!
Nimic nu poate să mă facă
Această stare să îmi treacă!

Aprilie, lună nebună,
Când e soare, când furtună!
Acum e multă lumină,
Păsări cântă în surdină

Zi de zi tot o rutină
Până într-o dimineaţă
Când s-a dat jos o cortină
Grea şi deasă ce-a fost ceaţă.

În fiecare primăvară-ncerc
Să nu mai fiu un punct din cerc
Să-mi văd de viaţa mea de om,
Să-mi pun în ceai un pic de rom.

Vin cocorii, se întorc
Zboară sus, dar nu pe bloc.
Rândunelele în schimb
Cred că au uitat în timp

Când mori nu te întreabă nimeni,
Tu decizi.
Sau ca să vezi mereu alți oameni,
Tu deschizi.

Mi-a plăcut demult o floare de cicoare.
Am plantat-o, o sămânță.
Fără mine, a ajuns să crească mare, ce stupoare!
Bulb ajunsă, ce idee,

Oamenii fac salturi de tipar in cosmos
in timp ce
frigul cosmic coboara tot mai des pe pamant
din poemul adevarat se invata mai mult decat sintaxa: istoria naturala multimea speciilor create

Frumoasa e natura, frumoasa dimineata,
Placut este al undei murmur melodios:
Si roua si zefirul, si f loarea si verdeata,
Dar lumea nimic n-are ca tine de frumos.