Poezii despre Natură:
- Sub ninsoarea de petale
Am stat sub copacul care
M-a nins astăzi cu petale
Albe şi strălucitoare
Ca bobiţele de perle.
« Carmen » - Tristeţe în doi
Mă copleşeşte ploaia iar,
Orice speranţă-i în zadar!
Nimic nu poate să mă facă
Această stare să îmi treacă!
« Carmen » - Suflet în aprilie
Aprilie, lună nebună,
Când e soare, când furtună!
Acum e multă lumină,
Păsări cântă în surdină
« Carmen » - Munţii
Zi de zi tot o rutină
Până într-o dimineaţă
Când s-a dat jos o cortină
Grea şi deasă ce-a fost ceaţă.
« Carmen » - Misterul punctului din cerc
În fiecare primăvară-ncerc
Să nu mai fiu un punct din cerc
Să-mi văd de viaţa mea de om,
Să-mi pun în ceai un pic de rom.
« Carmen » - Rândunică
Vin cocorii, se întorc
Zboară sus, dar nu pe bloc.
Rândunelele în schimb
Cred că au uitat în timp
« cristianalexandra » - Doar ceilalți
Când mori nu te întreabă nimeni,
Tu decizi.
Sau ca să vezi mereu alți oameni,
Tu deschizi.
« cristianalexandra » - Andiva
Mi-a plăcut demult o floare de cicoare.
Am plantat-o, o sămânță.
Fără mine, a ajuns să crească mare, ce stupoare!
Bulb ajunsă, ce idee,
« cristianalexandra » - Istoria naturala
Oamenii fac salturi de tipar in cosmos
in timp ce
frigul cosmic coboara tot mai des pe pamant
din poemul adevarat se invata mai mult decat sintaxa: istoria naturala multimea speciilor create
« Grigore Alexandrescu » - Frumoasa e natura
Frumoasa e natura, frumoasa dimineata,
Placut este al undei murmur melodios:
Si roua si zefirul, si f loarea si verdeata,
Dar lumea nimic n-are ca tine de frumos.
« Grigore Alexandrescu »

