Poezii despre Natură:

Zi de zi tot o rutină
Până într-o dimineaţă
Când s-a dat jos o cortină
Grea şi deasă ce-a fost ceaţă.

În fiecare primăvară-ncerc
Să nu mai fiu un punct din cerc
Să-mi văd de viaţa mea de om,
Să-mi pun în ceai un pic de rom.

Vin cocorii, se întorc
Zboară sus, dar nu pe bloc.
Rândunelele în schimb
Cred că au uitat în timp

Când mori nu te întreabă nimeni,
Tu decizi.
Sau ca să vezi mereu alți oameni,
Tu deschizi.

Mi-a plăcut demult o floare de cicoare.
Am plantat-o, o sămânță.
Fără mine, a ajuns să crească mare, ce stupoare!
Bulb ajunsă, ce idee,

Oamenii fac salturi de tipar in cosmos
in timp ce
frigul cosmic coboara tot mai des pe pamant
din poemul adevarat se invata mai mult decat sintaxa: istoria naturala multimea speciilor create

Frumoasa e natura, frumoasa dimineata,
Placut este al undei murmur melodios:
Si roua si zefirul, si f loarea si verdeata,
Dar lumea nimic n-are ca tine de frumos.

Asa precum ne spune
Herodot -pe vremuri, vase iuti cartagineze lasau in zare porturi si faleze, si strabatand cu panzele-naltate

coloanele lui

Nu te chem de unde esti nu ma mai tem ca ai sa vii vreodata eu stau intr-o incapere intunecata si-mi numar secundele
tu pesemne iti mai aduci aminte un gest al meu doua eu privesc prin ochelarii sfaramati cum renaste gingasa natura
nici macar nu e liniste
pacea e plina de zgomotele vietii

A cazut pe lucruri roua sau e numai o parere?
Poate ca le plange fata de-o launtrica durere.
Bate-o inima in lucruri?
Preajma ocupand-o-n palcuri n-au si ele ganduri, patimi?