Poezii despre Natură:

-Stea alba luminoasa!
Tu, din ceru intunecos.
Cum de esti asa frumoasa?
Si cum luminezi asa galagios?

Pierderi colaterale
...
Uzurpă iarna antreul primăverii
Cu frig și cu ninsoare.

Acolo,-n lăuntru, dorm îngerii singuri
(Alungații din Rai, c-au fost prea cuminți),
Cu somnu-îmbrăcat în cămașă de sfinți,
Cu gându-nfloririi zidit între friguri.

Am rămas în Fantas Gora
Singur-singurel, o vreme,
C-a plecat sătulă, poate,
De poeme.

Pe-un atol din Fantas Gora,
Eșuasem eu cu ea,
Pe un trunchi ce, dus de valuri,
Rezista.

Foșnitoarele comori
Curg la rădăcina vremii.
Mor năframele poienii,
Plumbul se topește-n nori.

Ai stat ascuns atât amar de ani
În pântecul pământului fecund,
Pe pat de crengi și pernă de tufani,
Te-ai odihnit atât și ai zăcut.

Toate ușile câmpiei se deschid spre vastitate,
Vântul scutură perdeaua de hățișuri foșnitoare
Și, în haosul poveștii cu șoptiri năucitoare,
Corbi, pe ciutura fântânii, croncăne-a vasalitate.

Au clădit stejarii tineri sanctuarul dimineții,
Înfrățiți, în neguri sure, cu lumini din Carul Mare,
Când le-alungă zburătorii ghiesul viu al libertății,
Să își cate cuib prin stele și cântări în depărtare.

Ghirlande albe
Împrăștie pe drumuri-
Parfum de salcâm