Dorurot - creaţii proprii

De la Nistru pân’ la Tisa
De la Dunăre la mare,
Doinesc valuri necuprinsa
Și eterna noastră jale,

În voința noastră zeii-au pus peniță
Ce-mbracă fulgerarea-n negru tuș,
Planeta-i veșnic parc-o muceniță,
Canon cerând cu palmele căuș.

Visa grădina mea, o ploaie fermecată,
Spre cer țipa tot viul ce fremăta în ea,
Primit-a o urgie din bombe preparată,
Chimie de război și de otrăvuri grea.

Curg paznicii nopții, mistere și-atracții,
Coboară din sfere, divine vibrații,
Îmi împletește luna o zeghe de-argint
Ce aripile-mi leagă cu plăsmuiri ce mint.

De sub tălpi ne strigă lutul
Șiroind sânge jerfit,
Sărutări el vrea pe trupul
Plin de răni și otrăvit!

Din zori pân'mă-nfrânge seara
Trei umbre-s universul meu,
Treime ce-mi întinde scara
Să urc, să cad aici, mereu.

Comoară nesecată, izvoarele străbune
Prin fresce, manuscrise, ne răscolesc gândirea,
Aureolate chipuri pogoar-o viziune
La noi, ce-ntinși pe spate nu-i intuim mărirea!

Măicuță sfântă și fecioară,
Luminii lumii-ales izvor,
La ruga noastră azi coboară
Pe mame, strai de sărbători.

Mărgăritar de gând, cuvântul
L-ai așternut, vers inspirat,
Ades să-mi clatine adâncul,
Ca umbra-ți dulce, ce-a plecat.

Sub pleoape ai ascuns izvoare
Pentr-o beție de culori,
C-un zâmbet ne presari iar soare
Pe-al zilelor cernit sobor.