Visa grădina mea, o ploaie fermecată,
Spre cer țipa tot viul ce fremăta în ea,
Primit-a o urgie din bombe preparată,
Chimie de război și de otrăvuri grea.
Grădina mea cuminte, vrea să-și ascundă sânii,
Pe ea să n-o păteze venin din lut lumesc,
Astăzi, păștem ca mieii secata iarb-a stânii
Căci ce-i pășune verde, lupi ageri o feresc!
Plâng îngerii pe frunza atinsă de otravă,
Batiste țin pe ochi mulți truditori smeriți,
Un fulger toți doresc, să măture din pleavă,
O lume nouă-ar vrea, doar cu cezari cinstiți!
Sfârșesc sub stropi de-otravă toți fluturii nădejdii,
Cămașa trudei-i azi clătită-n râu de lacrimi,
Jaful de averi stârnește nori negrii de primejdii,
Dă, Doamne pe stăpâni, pedeapsă pentru patimi.
Sau fă-i din nou copii, ingenui să se-nchine
La-nvățături străbune și dragostei de semeni,
Să le-nflorească-n suflet aripi din zări senine,
Balanța, trandafirul, în ei să le îngemeni!
Sub bolți de brațe-ntinse pe drumul luminării
Coboară-le în joc, păpușa-nțelepciunii,
Să râdă dă-mi grădină, sub nori curați ai zării,
Prin zâmbet de copil, dă foc mereu minciunii!
vezi mai multe poezii de: dorurot
Detalii poezie:
Distribuie pe: