Dorurot - creaţii proprii

Îngrijorată marea ne ceartă cu nisipul
Că nu stăpânim vântul ce piaptăn-al ei val,
Îngândurați Carpații în râuri își plâng chipul
Și-ngrijorarea cântă pe-al pietrelor chimval...

Atâta lume-adun cu-a mea fereastră,
De-mi cresc sub frunte, codri de stamine
Care vânând petale-n zări senine
Desăvârșesc corola lor albastră.

Pe-aici murmură plopii legendele străvechi,
Prin brazi și pini e-n freamăt ecoul unei frici,
Se-aud povești cum iureș dădeau pe cai sirepi,
Cumani, mai apoi unguri, tătari cu aprig bici...

Vâslesc prin cumpene ce-s nimbul,
Căderii mele-n nesfârșit,
Sunt colb ce-l cerne-n sită, timpul,
Scânteie cu incert sfârșit...

Revarsă trandafirul aromele-i subtile,
E vaza o fântână care-mi răsfață gândul,
Rotite în pahar, tentații volatile,
Îneacă-n curcubeie durerile-mi de-a rândul.

Veniți, voi sfinte umbre din salba ce-a apus,
Că-i vis sau că-i trăire pe-acolo, nu ne-ați spus...
Cărarea noastră-n palmă, sculptată e de voi,
Cu punți peste prăpăstii, cu mal pentru șuvoi...

Căldură mare

Din timp în timp, distins, îți mai ascunzi piciorul,
Pe scaunul din bar, nu poți lungi fustița,

Pe plaja părăsită, cu valuri furtunoase,
Rulează parcă filmul vieții-mi ce urmează,
Pe orizont aș vrea un stenic zbor de rază,
Dar ceru-i...doar corăbii greoaie-ntunecoase...

La guri de izvoare,
Parfumuri, chemare
Spre-un țărm de visare,
Ori ochi de splendoare!

Pe aripile verii

Te instalezi timid, precum o domnișoară
Ce nu știe efectul rimelului pe gene,