Veniți, voi sfinte umbre din salba ce-a apus,
Că-i vis sau că-i trăire pe-acolo, nu ne-ați spus...
Cărarea noastră-n palmă, sculptată e de voi,
Cu punți peste prăpăstii, cu mal pentru șuvoi...
Îți revăd ochii mamă cum despleteau iubirea,
Când roua ne șoptea că vine despărțirea,
Apoi o văd pe zâna ce-mi fulgeră pe noapte,
Lumina-i dăruindu-mi cu litere din carte.
Apostoli gravi mi-au spus că-s grele legi în stele,
Toți lumânări ce-au ars pe-altarul minții mele...
Prea mult unul cu altul nu par a fi vorbit,
S-au dus, n-avem răspunsul, de ce-n lume-am venit...
Cu chipuri ce-aminteau de ceara lumânării,
Călugării vesteau sfințenia iertării,
Din trupul răstignit pe crucea-nsângerată
Îmi amintesc doar vinul prescura-i azi uitată!
Când luna se visează regină peste aștri,
De ce un dor cât marea, vibrează-n ochi sihaștri?
Genuni de taine-ascunde un mijloc de femeie,
Acolo e izvorul de la a vieții, cheie.
Cărarea noastră-n palmă în cerc spre voi s-a dus,
Închiriați o luntre pe Styx pentru...adus!
Vestiți, smaralde stinse din soarele din noi,
Cărarea unde duce, ce-i pragul de apoi!
vezi mai multe poezii de: dorurot
Detalii poezie:
Distribuie pe: