Ovidiu Oana-parau - creaţii proprii

Când m-am născut -o pată oarecare
Pe şevaletul verii-abia pornite,
Zălude moaşe, false ursitoare,
Mi-au prorocit doar zile fericite.

E prea mult sânge-n fiecare rană,
Băltind pe tăietura nefăcută.
Iar lutul, în genunchi, îşi urlă-n strană,
Prin nefirescul ei, durerea mută.

Nu sunt trăiri în noi, doar reticenţe
Ori laşităţi, vezi urletul de lup!
Prin glasul lui, spre univers erup
Tăceri trecute în evanescenţe.

În noi sunt doar păsări de pradă
Nedemne, ghidându-ne sorţii
Din aripi croiesc straie morţii,
Sortindu-ne-a vecilor radă.

Când nu-nţelegi nimic din ce e-n tine
Şi mai nimic din ceea ce ţi-e dat,
De ce te miri? Chiar printre vechi ruine
Tu vei avea statut de renegat.

Pasc cerbii-n zori doar leşuri strânse
În cergi vremelnic mişcătoare,
Nedogorite de ninsoare
Ci, doar de roua nopţii, plânse.

Cât a trecut de-atunci, un veac, o vară?
De câte ori condorul a privit
Alt orizont, acelaşi răsărit
Şi-a revenit la cuib în prag de seară?

Poate că norii duc prea grea povară
Când vântu-i surghiuneşte peste lume.
Mir rece prăvălindu-se pe hume,
Cioplindu-l din albastru şi-l presară

Ce i-aș putea da mării? Bietu-mi zbucium?
Ori lacrimi la prisosul ei de sare?
Val după val, adâncul trist tresare,
Pătând singurătatea-n cânt de bucium.

Legende, mituri, povestiri uitate
Despre Walkyrii sângerându-și pasul,
Slujindu-l pe Odin să-și afle masul
În sfânta zi Ragnarok, și dreptate.