Ovidiu Oana-parau - creaţii proprii

(după sonetul 60 al lui William Shakespeare trad, Ghe Tomozei)

Coboară valul, steiuri în nisipuri
Prin hulpave clepsidre-n timp cernute,

Privește-te! Vezi? Soarele răsare
Vărsându-și, peste toate, blând, căldura.
El este viață, leac și întremare
Ce silnicește, lumilor, ordura.

Aduceţi întuneric! Umpleţi groapa!
Să împlinim orbirea bietei naţii,
Iar împlinirea să le-o dăm în raţii
Infime, cât să le astupe pleoapa!

(după sonetul I al lui William Shakespeare)

Cu toţi am vrea frumosul să dăinuie în sine,
Mereu, ca o minune, ce-i viu să decoreze

(după sonetul omonim al lui Dante Alighieri)

În fiecare gând e câte-un Zeu
Neîncetat, un altceva îmi cere.

Zicere:
S-a primenit pe sine ca flacăra de fum

Neiertătoare cale în ce te risipeşti?

De câte ori îmi chem, cerşind, speranţa,
Morganic ţel ca nesupusul gând?
Vai, mie! Lesne, viitoru-mi vând
Un searbăd ieri şi-un ciot au frânt balanţa.

Eu am primit cu preaîndestulare
Răgaz să văd, să ştiu, să înţeleg
De unde vin, ce sunt şi să aleg

E zdruncinată obştea. Invizibil,
Duşmanul schimbă case-n bastioane.
Am ţintuit ferestrele-n piroane
Şi-un nume scris pe uşă ilizibil.

îmi cresc copaci pe braţul stâng
pe braţul drept adastă vântul
sub frunte-i liniştitul crâng
în care dăinuie cuvântul