De câte ori îmi chem, cerşind, speranţa,
Morganic ţel ca nesupusul gând?
Vai, mie! Lesne, viitoru-mi vând
Un searbăd ieri şi-un ciot au frânt balanţa.
Adorm sfârşit pe un troian de vise,
Tocmeşte vântul aripi sidefii,
Mă-nalţ purtat de cânt de ciorcârlii,
Rătăcitor pe cruguri interzise.
Şi fiecare astru mă prăvale
În praf de jad. Mă sting, apoi renasc
Grăunte din al neluminii teasc,
Amazonit al lumilor astrale.
Se trece-n colb demult uitatul vreasc,
Mi-e infinitul nesfârşită cale.
21 aug 2020
De adăugat în volumul de sonete în dialog cu W. S.
RĂSPUNSURI PENTRU WILL,
Editura CORESI, 2016
vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau
Detalii poezie:
Distribuie pe: