Gerra Orivera - poeziile altor autori

Nu mă mai apăr.
Sunt de acord
cu această statică apă
la sud și la nord.

Ajunsă-aici după-ndelungi combustii,
cu lungi fâșii de flăcări încă-atârnând
de-o parte și de alta a trupului meu blând,
și în timpane cu-un incendiu acustic,

Era o vârstă bucuroasă de zăpadă,
cu frigul convertit ornamental,
abur de aur, fastuos opal,
netemător de umbra nomadă.

O, unghiuri juste, muchii protectoare
și transparențe calme – vă invoc
așa cum invocam cândva înaltul foc,
cu triburi, populații și popoare,

Târziu, după miezul nopții, ea adormi – iar el nu.
În somnul ei, îl auzi respirând depărtat
ca un râu la capătul unei imense și nepăsătoare
câmpii. Ca să n-o turbure, nu se mișca, dar ea,

Adânc mișcat, se culcase la picioarele ei,
tăcând. Ea îi privea părul în care
ciudate ierburi pale se uscau sub mâinile ei.
Atinse și inima lui, și se sperie

Ea se desfăcu de ea însăși, de câteva ori la rând,
până la o nuditate posibilă,
pentru a-i ajuta lui să-și facă loc
prin mulțime, până la ea.

Lupi și zăpezi și uimirea că sunt împreună
îi făcuseră foarte tăcuți. Printre copaci
pândeau vechile lor trupuri și vechii lor ochi
cu vechi priviri, parcă neacceptând să fie

Ei nu știau decât atât: că începe
prima lor noapte de dragoste. Pătrunseseră
într-un decor inventat anume, într-o odaie
din care fuseseră scoase câteva tablouri lugubre,

Ești nemuritor ca mișcarea.
Aerul îți înfășoară capul,
un văl diafan, colorat,
și despici copacii ca pe-un torent verde, unitar,