Gerra Orivera - poeziile altor autori

Perete curb, plin de cârlige,
în care atârnă vulturi cu gâtul moale.
Perete oblic, plin de cârlige,
înfipte în ochii copiilor morți.

Se poate stinge pocnind ca un bec
și-această secundă știută.
Poate rămâne ca la înec
deasupra-ne, apa stătută, întreceri subțiri,

Cer stătea lungit pe cer, adormind
o tandră moarte în albastru,
și în negru, din aproape, din departe.
Chip stătea lungit pe chip, doar un ochi,

Ce am eu mai curat în mine,
somnul străbătut de vise vechi,
ce ai tu mai curat în tine, lemnul
arbore cu verzi urechi,

Din când în când marea azvârle-o meduză
la țărm și ea devine deodată opacă,
apoi o suge nisipul și nu mai rămâne nimic în ora săracă.
Din când în când valul întinde o spumă

Când goarna sună rece
Rece stau
Și diminețile acelea de lumină
Îmi amintesc

Totul ar fi trebuit să fie sfere,
dar n-a fost, n-a fost așa.
Totul ar fi trebuit să fie linii, dar n-a fost,
n-a fost așa.

Eu nu mai exist
sau aș vrea

Eu construiesc misterul
nu îl admir.
Fac cărămidă pentru zid de casă
cuvântul care-l zic e pus pe masă

Întârzii ținut de mutre și de ifose străine
într-o încăpere-naltă între unghii de feline

și zidite una-ntr-alta cu un văr de la obrajii