Gerra Orivera - poeziile altor autori

Mă cuprinde frigul, în decor,
deși s-ar părea că eu sunt depozitarul frigului,
așa cum umblu, saturat de sublim,
ca de o zăpadă compactă,

În clipa când limba șarpelui se despică,
se face frig.
Frigul e rezultatul divergenței.
De câte ori întind mâna – ceva se dă la o parte,

Frigul nu are umbră.
Conturul nu-i permite această evaziune.
Umbra e sentimentul formei.
Frigul nu are sentiment.

Pe masă, două pahare
și două lingurițe paralele.
La masă, doi oameni paraleli,
cu fața spre stradă.

Toți, toți, toți
își părăsesc matricea,
își părăsesc apoi ignoranța și jocurile,
își părăsesc prima iubire,

Mă cuprinde frigul
când oamenii mă lasă să trec printre ei,
când culoarele sunt libere.
Gesticulația mea îi sperie

Dar poate că e
o ultimă apărare, singurătatea,
care, numai ea, se mulează perfect,
unic și nerepetabil, pe fiecare în parte,

Dar poate că e singurătatea eșecului…
Cel ce o obține astfel nu și-a dorit-o,
și nu are nevoie de ea.
E o singurătate agitată, stridentă, anecdotică,

Încărcătura de sublim pe care o posed
mă face uneori imponderabil și sunt
prada ușoară a tuturor obiectelor;
fără nici un efort din partea lor,

Frig. Frig necesar
născând primele reliefuri – munții,
fiii și fecioarele frigului,
frig necesar, îmblânzit apoi