Gerra Orivera - poeziile altor autori

Nordice ținuturi, lemn înalt,
voi, copaci primordiali,
ce virtute ați aflat la mine,
ce grote adânci prin care mă chemați?

Azi, o mânioasă furtună de gală
mi-a azvârlit morman de midii sub călcâi,
amintindu-mi vârstele dintâi.
Mare, o, stihia mea natală!

Străbate curtea-ncet de parcă-ar trece
printr-un ținut necunoscut și rece,

abia văzând, bastonu-abia punându-l,

Ala, bala, portocala,
o pădure cu rădăcinile-n sus,
un val cu gura deschisă,
un nasture înaripat,

Desenezi un cerc galben
pe pagina albă
și soarele se așajă pe mâinile tale.
Și alături e umbra.

Între chiparoși aș sta,
la masa geniilor,
cu timp ospătându-mă.
Nu ne-am privi.

Mi-e dat acest obraz triunghiular, ciudat,
această căpățână de zahăr, sau această
figură pentru prora vapoarelor-pirat
și părul lung, lunar, pe țeastă.

O ciudată lumină, ca o sudoare,
invadase fața lui
când adaugă decorului un obiect.
Era un fluture de mătase,

Lung asediată de ploaie,
nu mai am cu ce să-mi hrănesc surâsul.
Deschid un robinet:
curge singurătate.

Marea-n plină iarnă trece peste far
împroșcându-i vârful luminos, cu apă;
valul bate-n diguri, vânăt și amar,
ceru-i plin de sloiuri. Vântul mă dezgroapă