Gerra Orivera - poeziile altor autori

Dar poate că e
o ultimă apărare, singurătatea,
care, numai ea, se mulează perfect,
unic și nerepetabil, pe fiecare în parte,

Dar poate că e singurătatea eșecului…
Cel ce o obține astfel nu și-a dorit-o,
și nu are nevoie de ea.
E o singurătate agitată, stridentă, anecdotică,

Încărcătura de sublim pe care o posed
mă face uneori imponderabil și sunt
prada ușoară a tuturor obiectelor;
fără nici un efort din partea lor,

Frig. Frig necesar
născând primele reliefuri – munții,
fiii și fecioarele frigului,
frig necesar, îmblânzit apoi

Nu mă mai apăr.
Sunt de acord
cu această statică apă
la sud și la nord.

Ajunsă-aici după-ndelungi combustii,
cu lungi fâșii de flăcări încă-atârnând
de-o parte și de alta a trupului meu blând,
și în timpane cu-un incendiu acustic,

Era o vârstă bucuroasă de zăpadă,
cu frigul convertit ornamental,
abur de aur, fastuos opal,
netemător de umbra nomadă.

O, unghiuri juste, muchii protectoare
și transparențe calme – vă invoc
așa cum invocam cândva înaltul foc,
cu triburi, populații și popoare,

Târziu, după miezul nopții, ea adormi – iar el nu.
În somnul ei, îl auzi respirând depărtat
ca un râu la capătul unei imense și nepăsătoare
câmpii. Ca să n-o turbure, nu se mișca, dar ea,

Adânc mișcat, se culcase la picioarele ei,
tăcând. Ea îi privea părul în care
ciudate ierburi pale se uscau sub mâinile ei.
Atinse și inima lui, și se sperie