Gerra Orivera - poeziile altor autori

Pe-un cal orbit de zăpadă
goneam fără șa
prin câmpie prin noapte.
Spre calul meu negru și orb,

Apoi au strâns totul și au plecat alergând,
ieșind din noapte și din acel decor în care
tablourile se refăceau încet; reapăru întâi
conturul fosforescent al pisicii,

Și muriră lupii,
și se topiră zăpezile.
Atât de repede se petrecuse totul,
încât nimeni n-ar fi zis că a trecut pe acolo

Modul de viață al frigului
dă o ciudată impresie de ordine.
De fapt, sub liniile convenționale,
bănuiesc o mișcare sălbatică,

Mă cuprinde frigul, în decor,
deși s-ar părea că eu sunt depozitarul frigului,
așa cum umblu, saturat de sublim,
ca de o zăpadă compactă,

În clipa când limba șarpelui se despică,
se face frig.
Frigul e rezultatul divergenței.
De câte ori întind mâna – ceva se dă la o parte,

Frigul nu are umbră.
Conturul nu-i permite această evaziune.
Umbra e sentimentul formei.
Frigul nu are sentiment.

Pe masă, două pahare
și două lingurițe paralele.
La masă, doi oameni paraleli,
cu fața spre stradă.

Toți, toți, toți
își părăsesc matricea,
își părăsesc apoi ignoranța și jocurile,
își părăsesc prima iubire,

Mă cuprinde frigul
când oamenii mă lasă să trec printre ei,
când culoarele sunt libere.
Gesticulația mea îi sperie