Gerra Orivera - poeziile altor autori

Păsările-și fac cuiburi,
Se spune că lumea-i în floare,
Iar eu zăbovesc singur(ă)
Într-un adăpost sterp.

Pe fereastră, o mare de copaci verzi
Își ridică crengile moi ca brațele unei dansatoare;
Mă cheamă și mă strigă: „Ieși la soare!”
Dar nu pot răspunde.

Mergi într-o călătorie lungă și frumoasă,
Căci toate stelele, precum roua arzătoare,
Sunt urme luminoase și ademenitoare
De suflete aventuroase ca tine.

Pentru W. P.

Micul parc era plin de pace,
Aleile, așternut de nea,

O, tu vii, vii, vii,
Cum va trece Timpul flămând ceasurile până atunci? —
Dar de ce mă înfurie inima că tânjesc atât
După un singur bărbat din lumea bărbaților?

La mii de mile dincolo de zidul scăldat în soare,
Undeva, valurile se târăsc răcoroase pe nisip,
Iar refluxul părăsește țărmul moleșit
Cu murmurul său vechi, prelung și muzical;

I

O, clopote din turnul însorit,
Sunați, sunați neîncetat,

Încă o jumătate de oră și te vei apleca
Să mă strângi aproape în vechiul mod dulce--
Dar oh, femeii de peste mare
Cine va veni la sfârșitul zilei?

Și atunci un învățat a spus: „Vorbește despre vorbire”.
Și el a răspuns, zicând:
Vorbești atunci când încetezi să mai fii împăcat cu gândurile tale;
Și când nu mai poți locui în singurătatea inimii tale,

Dragostea este o rază magică
emisă din miezul arzător
al sufletului
și care luminează