Gerra Orivera - poeziile altor autori

În inima mea, vechea iubire
Se lupta cu cea nouă;
A fost o trezire fantomatică
Toată noaptea.

Mi-au spus că-mi trimite dragostea lui,
Dar n-au vrut să mi-o pună în mână,
Iar când am întrebat unde e,
Au zis că n-aș putea s-o înțeleg.

Așa cum roua lasă ușor pânza de păianjen
Împletită cu stele,
Presărând nestemate pe gard
Și pe porțile pășunii;

Am spus: „Tinerețea mea a dispărut
Ca un foc stins de ploaie,
Ce nu va mai legăna și cânta
Sau nu se va mai juca cu vântul.”

Dacă ți-aș vedea din nou ochii,
Știu cât de departe ar merge privirea lor –
Înapoi la o dimineață în parc
Cu umbre de safir pe zăpadă.

Mi-ai legat sandale puternice în picioare,
Mi-ai dat pâine și vin,
Și m-ai trimis sub soare și stele,
Căci toată lumea era a mea.

Nu-i un cuvânt rostit,
Câteva cuvinte au fost spuse;
Nici măcar o privire
Nici o plecare a capului,

Seară, și toate păsările
Într-un cor de sunete sclipitoare
Își mângâie inimile de bucurie
De kilometri întregi în jur.

Cred că luna e tare bună
Să-și dea atâta osteneală doar pentru mine.
A venit cu mine de-acasă
Ca să-mi țină de urât.

Câmpuri sub o cuvertură de zăpadă
Din care dorm pietrele și miriștea,
Și în vest o stea albă timidă
Ce tremură când se trezește din adâncuri.