Gerra Orivera - poeziile altor autori

Iată-ne pe lună, dincolo de lună,
pe orbita soarelui.
Am plecat de pe pământ,
dar nu pentru că nu-l iubim destul.

Au venit la plajă copiii orbi
și au stat la soare
și-au intrat în mare.

Un hipocamp, un cal de mare,
zvârlit la mal, uscat în soare,
și-apoi adus de mine-aici,
în iarna munților, în care

Nu-ncăpem în oraș.
Haina-i aspră și grea.
Strada sună sub pași.
Ah, nisipul tăcea.

Poeții tineri au dinții albi și părul vâlvoi,
mai degrabă blond (nu-ntotdeauna),
dar când e blond, e blond ca luna
și, pe alocuri, cărunt ca un sloi.

Sub cuțitul vitezei,
marea deveni îndărătnică și solidă.
Hurducați ca pe-o șosea de țară,
zburam pe-acea apă-ncordată.

Pe dunga lunii, își dau întâlnire peștii de aur,
iată, se-ncalecă, iată, se-ncaieră; cozile lor
se frâng fără zgomot aidoma unor bucăți de omăt.
Vinul de aur al mării îngheață, și, amețindu-i,

Grâul e copt. Curând va porni secerișul.
Da, am văzut ce fierbinți și ce brune sunt spicele,
da, și albastra-ți cămașă-am văzut-o în soare,
decolorându-se lângă mașinile verii.

Ah, mă înspăimânt: ești prea frumos!
Părul tău pe care cade seara
strălucește fastuos și tragic
ca ecoul sângelui pe scuturi.

M-am deprins să fac din gesturi volute
în jurul copacilor, în jurul coloanelor,
să împletesc îmbrățișări revolute
în jurul soarelui, în jurul pământului.