Poetul - VIII - Khalil Gibran

El este o punte între această lume și cea ce va să vină.
El este
Un izvor pur din care pot bea toate sufletele însetate.


El este un copac udat de Râul Frumuseții, rodind
Fructe după care tânjește inima flămândă;
El este o privighetoare ce alină spiritul
Întristat cu frumoasele sale melodii;
El este un nor alb apărând la orizont,
Înălțându-se și crescând până când cuprinde tot cerul.
Apoi coboară peste florile din câmpia Vieții,
Deschizându-le petalele pentru a primi lumina.
El este un înger, trimis de zeiță să
Propovăduiască mesajul Divinității;
El este o făclie strălucitoare, neînvinsă de întuneric
Și nestinsă de vânt. Este umplută cu
Ulei de către Iștar a Iubirii și aprinsă de Apollo al Muzicii.


El este o figură solitară, îmbrăcată în simplitate și
Bunătate; se așază la sânul Naturii pentru a-și trage
Inspirația și veghează în tăcerea nopții,
Așteptând coborârea spiritului.


El este un semănător care împrăștie semințele inimii sale pe
Câmpiile afecțiunii, iar omenirea culege
Rodul pentru hrana sa.


Acesta este poetul — pe care oamenii îl ignoră în această viață
Și care este recunoscut abia atunci când își ia rămas-bun de la lumea
Pământească și se întoarce în sălașul său din ceruri.


Acesta este poetul — care nu cere nimic de la
Omenire, în afară de un zâmbet.
Acesta este poetul — al cărui spirit se înalță și
Umple firmamentul cu vorbe frumoase;
Cu toate acestea, oamenii se lipsesc singuri de strălucirea sa.


Până când vor rămâne oamenii cufundați în somn?
Până când vor continua să-i preamărească pe cei
Ce ating măreția profitând de împrejurări trecătoare?
Câtă vreme îi vor ignora pe cei care le îngăduie
Să vadă frumusețea propriului spirit,
Simbol al păcii și al iubirii?
Până când vor cinsti oamenii morții
Și îi vor uita pe cei vii, care își petrec viața
Înconjurați de suferință și care se mistuie
Precum lumânările aprinse, pentru a lumina calea
Celor ignoranți și a-i călăuzi spre drumul luminii?
Poetule, tu ești viața acestei vieți și ai
Triumfat asupra veacurilor, în ciuda asprimii lor.


Poetule, într-o zi vei domni peste inimi și,
Prin urmare, împărăția ta nu are sfârșit.


Poetule, cercetează-ți cununa de spini; vei
Găsi ascunsă în ea o cunună de laur înmugurită.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Khalil Gibran