Gerra Orivera - poeziile altor autori

Charleroi, octombrie 1870

Descompunere alunecând prin putreda odaie;
Umbre pe galbene tapete; în sumbre oglinzi se boltește
Tristețea de fildeș a mâinilor noastre.

Să nu pleci, nu pleca,
Mai rămâi lângă mine!
Să nu pleci, nu pleca:
E atâta lumină cu tine…

Sosit-a ceasul: truda mea de ani de zile s-a sfârșit.
De ce mă-ncearcă atunci, în taină, atâtea gânduri neguroase?
Sunt oare asemeni cu hamalul, care, sfârșindu-și munca lui,
Și luându-și plata i se pare că nu mai are ce să facă?

În stepa lumii, largă, mohorâtă,
În taină trei izvoare au țâșnit:
Izvorul tinereții se-ntărâtă,
Lucește, – aleargă, cântă repezit.

* * *

Pe dealurile Gruziei se-ntinde ceaţa serii,
Vuieşte-Aragva lângă mine.

În ale mele visuri toate ești, respiri
Cu-aceași scânteiere în priviri,
Același chip din trăsături subțiri,
Aceeași frunte-ncununată-n trandafiri,

În liniștea grădinii, în mai, în noaptea grea,
Privighetoarea peste un trandafir cânta.
Nu simte, nu ascultă frumosul trandafir
Când imnul de iubire îl leagănă pe-un fir.

Luntrea pe mulți ne cuprindea;
O parte, pânzele-ntindeau,
Alții, puternic împingeau
Vâsla-n adânc. Totul tăcea.

Glasu-mi, ce-ți trimite dulci și blânde șoapte,
Tulbură tăcerea ceasului de noapte.
Pâlpâie pe masă, trist, o lumânare.
Se preschimbă-n versuri lunga mea visare: