Gerra Orivera - poeziile altor autori

Pleacă toamna, ducă-se
iară iarna, vină-se
am dat greu aurăria
de la toată frunzăria

Îngerul era nervos și obosit
se zbătea în inima mea.
Adu-i ceva de vorbit! orb am strigăt la stea.
Adu-i o pradă,

Să fiu lăsat odată-n pace
de dragostele dintre prinți și-ntre prințese
căci boii mei și turma lor de vaci
m-au lăut din câmp iar nu de din castel pe-alese

Ce tren putea să fie și acela,
ce tren ciudat și mistic,
șinele lui de fier care traversau deșertul
nu erau șine de fier și nu traversau deșertul,

Căzuse multă zăpadă peste noi
și de frig strâns deodată în brațe
tremuram, încă, dar totuși
nu ne prinsese somnul acela mortal

-Acuma ce visezi, l-a întrebat copilul
pe soldatul adormit
-Un cal, un cal, un cal, un cal, -
un cal, un cal, un cal, un cal.

Urcă lupoaica rănită
pe rana stâncii, dezgolită
iar vântul fluieră înapoi
din noroi

Îmi pusese verigheta
în jurul de părul meu
un orizont de ape
și un pământ mereu

O puternică plecare ce nu rabdă-mpotrivire
Mă îndeamnă să cânt astăzi acea tânără simțire
Ce-n singurătate numai își are locașul seu,
Dar ceresc trimis în lume din sânul lui Dumnezeu.

Tot timpul care oamenii
Pe lume îl petrec,
Peste roata Norocului
A se sui se-ntrec;