Toamna în Țara Hațegului - Nichita Stănescu

Urcă lupoaica rănită
pe rana stâncii, dezgolită
iar vântul fluieră înapoi
din noroi
frunzele spre copacii cei goi.
Îi îmbrăcam cu timpul meu pe dânșii
și îi plângeam cu ochii mei pe ei, neplânșii
și le zideam cu arma mea de vânătoare
o cină fumegătoare
Și-am rupt din mine, singurul frumos,
un os de aer, subțiratic os
și pe un fluieraș noros,
doamnă, le-am spus, că-s sănătos
și grijă am de tot ce nu e
pe lumea amăruie...

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nichita Stănescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.