Viorel tgv. - poeziile altor autori
- Operă neterminată - Adrian Păunescu
Și, iată, strugurii în cer sunt copți
Și veste de recoltă mare vine
Și mie mi-este dor să fiu cu tine,
Măcar, într-una din aceste nopți.
- Casa dragostei, vândută - Adrian Păunescu
Mai trec prin locul unde ne-am iubit,
De parcă o chemare mă absoarbe,
Dar, pe la cenușii ferestre oarbe,
Văd urme dintr-un giulgiu zdrențuit.
- Jurământ la Monumentul Ciumii - Adrian Păunescu
Tu mi-ai jurat la Monumentul Ciumii,
Să mori cu mine când va fi să mor,
Și eu am spus aceasta tuturor
Și te-am și înălțat în ochii lumii.
- A nu putea vorbi - Adrian Păunescu
La tine-am ajuns prea târziu
Sătul de atâtea cuvinte,
Sunt gata să uit tot ce știu
Nu vreau nici aduceri-aminte.
- Drum spre clanța ușii - Adrian Păunescu
Ce dor mi-a fost de drumul către casă
Și mă grăbesc să-l fac și să-l refac,
Lumina mă respinge și m-apasă,
Pe ochi am parcă pânza unui sac.
- Capodopera mea - Adrian Păunescu
Tu mă faci și să sufar, și sînt fericit,
Și-i dai inimii dor să reziste
Să iubesc nebunia că noi ne-am iubit
Și să scriu capodopere triste.
- Dicteu din moarte - Adrian Păunescu
Eu cred că ți-aș dicta la nesfârșit,
Cu o aceeași voce muribundă,
O poezie, care să ascundă
Împrejurarea că am și murit.
- Civilizația de frig - Adrian Păunescu
Iarna ce ni se-arată
va fi ca niciodată,
va fi trofeul tău și-al meu
și vom cânta vecernii
- Poveste de dragoste și de moarte - Adrian Păunescu
Un doctor dintr-un sat pe lîngă ape
Iubea o fată și-l iubea și ea,
Iubire pe iubire se iubea,
Departe-i dădea hrană lui aproape.
- Ziduri pe zăpadă - Adrian Păunescu
Să ne refacem viața din țurțuri și ninsoare,
Ca oameni de zăpadă să conversăm tăcut
Să viscolim în lumea prin care am trecut,
Cu inimi înghețate și fără îndurare.

Distribuie aceste poezii: