Viorel tgv. - poeziile altor autori

Și aș putea să spun că-i încă bine
Când verdele de vară nu e mort
Și trec prin munți cu luna și cu tine
Și inima cu mine o mai port.

Accent de vară ce-a intrat în comă,
Bălăbăniri de frunze fără rost,
E-un pic de foc în fiece aromă,
Și tot ce e, nu va mai fi, a fost.

Ce lung e drumul de la suferință
Pîn-la povestea despre suferință,
Pleci hotărît să reclami universului acea suferință
Și te trezești vorbind despre cu totul altceva decît despre suferință.

Pentr-o iubire-așa de mare,
Câtă ți-am dat ca un nebun
Mi-ar trebui, să pot s-o spun,
Un veac de dezintoxicare.

Printr-un cordon de lacrimi ne-ntrerupte,
Care din ochi de răpitoare vin,
Tu ești dobânda fostei mele lupte
Și recompensa fostului meu chin.

Fragil echilibru,
popice,
căzînd și venind înapoi
mă simt ca o lacrimă gata să pice

Această peșteră nimic nu zice,
Îngheață progresiv și-a cer miroase,
Nu mai avem în trupuri, astăzi, oase,
Ci gheață, sare și mixturi complice.

Nu mă mai obsedezi,
Văd lumina,
Aud muzica. Dar, vai,
Tu eşti lumina

O vreme te-am visat și, dintr-o dată,
La mine-n creier s-a-ntâmplat ceva
Și, ca dobânda pentr-un rest de plată,
De la un timp, nu te mai pot visa.

Ființa ta mi-a căutat ființa
Și viața mea te-a căutat în moarte,
În veac cu mari eșapamente sparte
A fost să ne unească suferința.