Viorel tgv. - poeziile altor autori

Plângeam neputincios și umilit,
când în vitrine pricepusem ce e,
venise un transport din Răsărit,
transport cu carne vie de femeie.

Ceva, probabil, nu mai este viu,
Pe chipul tău, în mâna mea, totuna,
M-a-nnoroiat și m-a scârbit minciuna,
Îmi e cu neputință să mai scriu.

Iubita mea, această iarnă doare
Și nu știu de-am să pot s-o mai suport,
Ecranul zilei mele este mort,
Te văd într-un halou de ceață mare.

Iubita mea, acum, la fiecare,
Ca-ntr-un miracol nemaiîntâmplat,
Câte ceva se-ntoarce din ce-a dat
Și-și pregătește nunta, cu-ngropare.

La iarnă să fugim în munți
Să ne ningă, să ne ningă
Până ne-o ieși sufletul.
Să ne ningă până s-or sătura să ne urască,

Mi-e milă că mă sting încet, încet
Și flacăra aceea jucăușă
Devine, după-atâta timp, cenușă
Și disperarea trece în regret.

Mai ales că ninge,
Nu se cuvenea
Nici un fir de doliu,
La fereastra mea.

Acum, când nu-mpărțim aceleași perne,
Mă rog ninsosirii dintre noi,
Ca, prin zăpezile eterne,
Să vină ziua de apoi.

Și casa noastră e într-o padure
Ce are arbori nenumerotați,
Pe-un parapet suav de frunze pure,
Făcută din rindea și din nesaț.

Nu te lăsa de fotbal barosane,
Tu, care poți echipe-ntregi să-nfrunți,
Mai joacă-ți arta-n larg pe stadioane
Invidiat de antrenori nătângi.