Viorel tgv. - poeziile altor autori

Nu te speria, bat la ușa ta,
Fiindcă vin aicea de departe
Și sânt obosit, foarte obosit,
C-am trecut prin viață și prin moarte,

Aș urca pe un vas, care pleacă în larg,
fără nici un bagaj, aș urca pe un vas,
să nu știu unde merg, să nu merg nicăieri,
să-mi petrec, fără sens, timpul vieții rămas.

Totuși,
Actul de dragoste
E un act de autoritate,
Nu un simplu

Ninge adormire și-nviere,
Ninge ultim. Ca-ntre două ere.

Ninge hohotind și mi-este bine,

Nu știu dacă ați aflat cu toții,
Oameni milostivi și înstăriți,
De bătrâna ce-a furat, de foame,
Un banal pachet de biscuiți.

De ce aș prelungi această comă,
De ce cu voia să accept să mor,
Când tu te joci cu viața mea, fantomă,
Și mă expui rușinii tuturor?

Ne apropiam cu milă și sfială,
De parcă ne temeam că, într-o zi,
Din toată neîncrederea fatală,
Fără de voie, ne vom și găsi.

Se sparg felinare de ceață,
Simt sînge pulsînd în inel,
Un negru confuz mă răsfață
Și dor mi-i de tine la fel.

Nimic important, doar un geam ce s-a spart,
Nimic important, doar un fel de infarct,
Și tu nu mai ești și eu încă mai sunt,
În răni de cuțit repetat și răsfrânt.

La noapte vine toamna, ca un accent, pe noi
Începe desfrunzirea în arbori și în oase,
Se simte pretutindeni o stare de război
Și totul stă sub semnul căderii glorioase.