Viorel tgv. - poeziile altor autori

Nu știu dacă ați aflat cu toții,
Oameni milostivi și înstăriți,
De bătrâna ce-a furat, de foame,
Un banal pachet de biscuiți.

De ce aș prelungi această comă,
De ce cu voia să accept să mor,
Când tu te joci cu viața mea, fantomă,
Și mă expui rușinii tuturor?

Ne apropiam cu milă și sfială,
De parcă ne temeam că, într-o zi,
Din toată neîncrederea fatală,
Fără de voie, ne vom și găsi.

Se sparg felinare de ceață,
Simt sînge pulsînd în inel,
Un negru confuz mă răsfață
Și dor mi-i de tine la fel.

Nimic important, doar un geam ce s-a spart,
Nimic important, doar un fel de infarct,
Și tu nu mai ești și eu încă mai sunt,
În răni de cuțit repetat și răsfrânt.

La noapte vine toamna, ca un accent, pe noi
Începe desfrunzirea în arbori și în oase,
Se simte pretutindeni o stare de război
Și totul stă sub semnul căderii glorioase.

N-aș vrea cu-această veste să te sperii,
Dar peste tot, pe-aicea, pe pământ,
Ca dintr-un ochi al cerurilor, sfânt,
Sunt pretutindeni lacrimile verii.

Nu știu de ce și nimenea nu știe
M-au părăsit cu toții, rînd pe rînd.
Ca să mă simt, ca să mă simt curînd
Un fel de crivăț la benzinărie.

Te simt pierind deodată, pierzîndu-te-n abis,
călătoresc deasupra destruchipării tale,
cu ochiul plin de lacrimi, bătînd întredeschis,
sub stea sinucigașă, a trecere și jale.

Bătrîni de toate cîte ne-au premers,
Ne-am întîlnit degeaba pe o pernă,
Puteam să cînt și să te fac eternă
Și să-ți îngheț piciorele în mers.