Viorel tgv. - poeziile altor autori

Constant, depărtarea și anii pustii,
cu dorul și zbuciumul jalnic,
Încearcă văpaia iubirilor vii,
ca vântul ce crește, năvalnic.

Să rămâi român
Nu e chiar în van
Ci înseamnă-a fi
Eminescian.

Mai dă-ne, Doamne, cîțiva ani de viaţă
Ca să mai și trăim, dacă se poate,
Și nu lăsa ca noaptea să înfrîngă
Greu dobîndita noastră libertate.

Când te iubeam, când mă iubeai,
Era, într-adevăr, ușor,
Puteai să mori, puteam să mor,
Trăiam cu-o chiflă și cu-un ceai.

Dar, vai, această iarnă aspră se pregătește să înceapă,
Pe-ndrăgostiți patrule stranii îi vor zdrobi din doi în doi,
Urmează ultima repriză, urmează ultima etapă
Și vin zăpezi continentale să se așeze între noi.

Ființe și morminte se îngână
hei, tată bun și pătimit mereu,
te strâng la pieptul meu și simt țărână
și tu ești singurul pământ al meu.

Larmă de-nceput și sfârșit de lume,
Noapte de coșmar, după multe drumuri,
Ca să mă trezesc, dintr-odată, singur,
Liber să sufăr.

Grea e și inima mea, cui aș putea să mă plîng,
I-am învățat mai pe toți, ei către mine să vină,
Grea e și inima mea, greu îmi e umărul stîng,
Inima mea, de sub el, sîngeră tristă lumină.

Dacă te-aș fi iubit, te iubeam și acum,
Așa că mă îndoiesc de ce-a fost altădată,
Altădată, cândva, într-o vreme uitată,
Într-o vreme de foc, cu relicve de fum.

Când frunzele-n copaci încep să moară,
Se pare că un vânător ciudat
A tras în Cer și l-a iluminat
Cu petice de piei de căprioară.