Viorel tgv. - poeziile altor autori

Dar, vai, această iarnă aspră se pregătește să înceapă,
Pe-ndrăgostiți patrule stranii îi vor zdrobi din doi în doi,
Urmează ultima repriză, urmează ultima etapă
Și vin zăpezi continentale să se așeze între noi.

Ființe și morminte se îngână
hei, tată bun și pătimit mereu,
te strâng la pieptul meu și simt țărână
și tu ești singurul pământ al meu.

Larmă de-nceput și sfârșit de lume,
Noapte de coșmar, după multe drumuri,
Ca să mă trezesc, dintr-odată, singur,
Liber să sufăr.

Grea e și inima mea, cui aș putea să mă plîng,
I-am învățat mai pe toți, ei către mine să vină,
Grea e și inima mea, greu îmi e umărul stîng,
Inima mea, de sub el, sîngeră tristă lumină.

Dacă te-aș fi iubit, te iubeam și acum,
Așa că mă îndoiesc de ce-a fost altădată,
Altădată, cândva, într-o vreme uitată,
Într-o vreme de foc, cu relicve de fum.

Când frunzele-n copaci încep să moară,
Se pare că un vânător ciudat
A tras în Cer și l-a iluminat
Cu petice de piei de căprioară.

Şi, totuşi, vine toamna
Şi, totuşi, vine toamna
Şi tu o simţi şi o îngâni
Şi, totuşi, vine toamna

De-un timp încoace sângele mă-nșeală
Nu-l pot reține să se stingă-ncet,
Îmi amintesc de tine, te regret
Ca-ntr-o convalescență, după boală.

Mă-ndrept cu tot amurgul meu către amurg
Contururile lucrurilor se desfac și curg.

Aud un ornic și, fricos, tresar,

Haide, calule, hai, haide, calule, hai,
Fii puternic și bun, cum te știu,
Că ajungem în iad, că ajungem în rai,
Tu, oricum, te întorci că ești viu.