Viorel tgv. - poeziile altor autori

Cei doi îndrăgostiţi sunt separaţi,
Deşi distanţele-ntre ei sunt scurte,
Dar au un avantaj, faţă de noi,
Măcar se află în aceeaşi curte.

Era aproape gata mănăstirea
Şi te zidisem, lăcrimând, în ea,
Şi hotărâsem să găsesc pretextul
De a muri şi eu, aici, cumva.

Ne-om întâlni în Cer

Deși suntem frumoşi şi buni,
Iubirea noastră-i un blestem,

Cenuşa

Potirul inimii e gol
Şi-n creier, doar un singur glas:

Te aştept

Femeia mea din astă lume
Ne-a pus iubirea faţă-n faţă,

Toamnă fără rude

Această aspră toamnă care vine
pe frunze moarte spune despre tine.

Nuferi palizi pe apă fac semne
Şi tot cerul e-un nufăr bătrân,
La măcelul de nuferi al toamnei
Zburătoare puţine rămân.

De-atîta ploaie, parcă milenară,
Se umflă uşa brusc, peste ţîţînă,
E un potop mărunt, care îngînă
Potopul întîmplat întîia oară.

Iubita mea, cum ai plecat cu ţărmul
şi ochii tăi mă mai urmează trişti,
cad stelele agonizind pe sate
să-mi dea iluzia că mai exişti.

S-a-mbolnăvit pentru a câta oară
Văzduhul de-o lumină fără leac,
Nu ştiu ce să mai zic, ce să mai fac,
Orice-aş vorbi se-aude "primăvară".