Viorel tgv. - poeziile altor autori

Spre tine vin, când spun că vin acasă,
Deşi mereu mă risipesc pe drum,
Ce caldă e întoarcerea, acum,
Şi bornele şoselelor m-apasă.

De bună voie, gratuit, confirm
Că-n mine însumi eşti şi astăzi toată
Precum întorsul de pe front, infirm,
Pe care-l doare unde-a fost odată

Păşeşti pe-o blândă rază,
Mireasa mea din Cer,
Privirea-ţi înviază
Speranţă şi mister.

Dacă-aş avea cuvintele pe limbă
Cum am iubirea-n inimă, ţi-aş spune
Că eşti-prea-dulcea-mea-deşertăciune
Care cu alta, pururi, nu se schimbă.

Mi-e sufletul un câine de pripas,
În plină iarnă, pe-o autostradă,
Cei care se grăbesc n-au timp să-l vadă,
Dar eu, inconştientul, cui îl las?

Până acolo dac-ar fi un tren
Şi gările s-ar aşeza-mpotrivă,
Eu, negreşit, m-aş înhăma la el
Şi-aş accepta să-i fiu locomotivă.

Cenuşa care sunt e-o floare-aleasă
Din tot incendiul fără de noroc,
Pe care eu asupră-mi îl convoc
Când dorul meu de tine mă apasă.

Prea mult, pe-aici, n-am să rămân,
întârzierea nu mi-ar face bine,
ci voi cădea lumină-ntre ruine,
cu dreapta căutând un stog de fân.

Împarte, Doamne, cu mine durerea
Din lacrima care te strigă,
Şi dă-mi alinarea,
Şi dă-mi mângâierea,

Când în bemol, când în diez,
Când înainte, când-napoi,
Putere n-am să regizez
Toată distanța dintre noi.