Viorel tgv. - poeziile altor autori

Te aştept

Femeia mea din astă lume
Ne-a pus iubirea faţă-n faţă,

Toamnă fără rude

Această aspră toamnă care vine
pe frunze moarte spune despre tine.

Nuferi palizi pe apă fac semne
Şi tot cerul e-un nufăr bătrân,
La măcelul de nuferi al toamnei
Zburătoare puţine rămân.

De-atîta ploaie, parcă milenară,
Se umflă uşa brusc, peste ţîţînă,
E un potop mărunt, care îngînă
Potopul întîmplat întîia oară.

Iubita mea, cum ai plecat cu ţărmul
şi ochii tăi mă mai urmează trişti,
cad stelele agonizind pe sate
să-mi dea iluzia că mai exişti.

S-a-mbolnăvit pentru a câta oară
Văzduhul de-o lumină fără leac,
Nu ştiu ce să mai zic, ce să mai fac,
Orice-aş vorbi se-aude "primăvară".

Noptoasă doamnă a tristeţii mele,
Vin apele plângând spre ochii tăi,
O remuşcare urcă în călăi
Şi pietrele cad singure din ele.

Te las aici ca pe o piatră-n rîu,
Plecarea mea cu-ncetul să te spele
De tot noroiul lacrimilor mele,
De tot acest coşmar şi-acest desfrîu,

Ce nu e boală, este moarte,
Ce nu-i aici, nu-i nicăieri
Nu doar vecia ne desparte
Ci fumegînda zi de ieri.

Gândeşte-te că mai avem motive
De fericire şi de bucurie,
Că eu sunt viu şi că şi tu eşti vie,
Şi n-avem îndoieli definitive.