Viorel tgv. - poeziile altor autori

Noptoasă doamnă a tristeţii mele,
Vin apele plângând spre ochii tăi,
O remuşcare urcă în călăi
Şi pietrele cad singure din ele.

Te las aici ca pe o piatră-n rîu,
Plecarea mea cu-ncetul să te spele
De tot noroiul lacrimilor mele,
De tot acest coşmar şi-acest desfrîu,

Ce nu e boală, este moarte,
Ce nu-i aici, nu-i nicăieri
Nu doar vecia ne desparte
Ci fumegînda zi de ieri.

Gândeşte-te că mai avem motive
De fericire şi de bucurie,
Că eu sunt viu şi că şi tu eşti vie,
Şi n-avem îndoieli definitive.

Străbat aceleaşi drumuri, dar astăzi fără tine,
Într-un amestec straniu de bine şi ruşine,
Aş vrea să plec departe, ca dorul să se aline,
Dar amintirea este mai tare decât mine.

Mi-e somn adânc şi obosit sunt foarte,
Nu mă mai recunosc în tot ce fac,
Vreau somnoterapie de un veac
Într-un gheţar de lacrimi, de departe.

Uită dacă poţi
Calea înapoi,
I-a cuprins pe toţi
Răul dintre noi,

În somnul meu de coajă fără miez
tresar la fiecare năzărire,
începe fruntea rece să-mi transpire
şi, vai, am început să te visez.

Ca joc în plină iarnă funerară,
Gheţari care dansează printre noi,
Probabil nu ajungem pân'la vară,
Că după geruri, va veni război.

Nesomn barbar, în plină remuşcare,
mă simt cumplit de singur şi bătrân,
din toată viaţa mea de strigăt straşnic
un fel de vocalize mai îngân.