Delta lunară - Adrian Păunescu

Nuferi palizi pe apă fac semne
Şi tot cerul e-un nufăr bătrân,
La măcelul de nuferi al toamnei
Zburătoare puţine rămân.

În castelele verzi ale apei -
Mai sticlesc princiar ochi de peşti
Şi-ntrebări despre cumpăna lumii
Ce se-aud din instanţe cereşti.

Eu aici am să vin într-o noapte,
Cu tot clarul de lună în jur,
De la trestia care ţi-e mamă
Cu o barcă să vin să te fur.

Dar de unde o barcă de sprijin,
Când pe bărci e-aşezat lucrul tot?
Tras spre tine de Steaua Polară
Am să vin printre papuri înot.

Şi iubirea în delta lunară,
Sub un cer priponit de năvod,
Să ne treacă spre lumi neştiute
Cât e clarul de lună un pod.

Parcă, totuşi, se-aude o barcă
Lunecând din poveste pieziş
Şi-un cuvânt dinspre stele spre lume
Care cântă-ntr-un alb trestiiş.

Am să fur de pe lume o vâslă
Pentru barca părerii de rău
Dintre clarul himeric de lună
Şi-ntunericul fluviului tău.

Devastată de toamnă e Delta,
Zburătoarele-i pleacă pe rând,
Numai noi, numai noi vom rămâne,
Două aripi prin trestii bătând.

Adrian Păunescu
(„Totuşi, iubirea”, 1983)

Adăugat de: viorel tgv.

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu