Viorel tgv. - poeziile altor autori

Desculţ prin întâiele brume,
Bătrân de atâta tristeţe,
Să ies dintr-o dată în lume,
Cinismul ceva să mă-nveţe.

Am început să nici nu te mai văd,
ești umbra mâinii ce s-a-ntins spre tine,
urmează doar un hohot de prăpăd
și vești obișnuite, rău și bine.

Pătrunde în ființa mea
Seducția de-a exista,
Resimt adânc, până-n copii,
Infracțiunea de a fi.

Când vin dureri încet, de nicăierea,
Și steagul casei bate mohorât,
Eu tuturora vă șoptesc atât:
Pe draga mea n-o sperie durerea.

Știu că-i foarte târziu și că nici n-are rost,
Dar aș vrea să-mpărțim tot dezastrul ce-a fost
Cum în toate e-un preț, cum în toate e-un rost,
E firesc să-mpărțim tot ce-a fost.

Mamă, te-a cuprins un fel de teamă
Că-ți sunt toți copiii călători,
Dar e bine, recunoaște, mamă,
Dulce mamă, n-ai de ce să mori.

A fost cândva, în viața noastră, parcă,
Pe țărmul unei mări fără sfârșit,
O lacrimă ce legăna o barcă
Și un hotel aproape fără marcă

Mă înspăimântă, parcă m-ar sfida,
Nu faptul că îmi este rău sau bine,
Ci gândul că n-ajunge pân-la tine
Nimic din toată suferința mea.

Vremea-n calendare se încruntă,
Nici o clipă nu ne-a mai rămas,
Te-am chemat la propria ta nuntă
Și-ai ajuns la propriul parastas.

N-am ce să-ți explic,
nu mai vreau nimic,
dintr-o viață
nici-o clipă n-a rămas