Viorel tgv. - poeziile altor autori

A fost cândva, în viața noastră, parcă,
Pe țărmul unei mări fără sfârșit,
O lacrimă ce legăna o barcă
Și un hotel aproape fără marcă

Mă înspăimântă, parcă m-ar sfida,
Nu faptul că îmi este rău sau bine,
Ci gândul că n-ajunge pân-la tine
Nimic din toată suferința mea.

Vremea-n calendare se încruntă,
Nici o clipă nu ne-a mai rămas,
Te-am chemat la propria ta nuntă
Și-ai ajuns la propriul parastas.

N-am ce să-ți explic,
nu mai vreau nimic,
dintr-o viață
nici-o clipă n-a rămas

Iubindu-te fără de moarte,
Nici viață-mi pare că n-am
De nici o plăcere n-am parte
Nu-mi trebuie nici un balsam.

Și-acum tu te lipești de mine toată
Și să te rup din carnea mea nu pot,
Parc-am dormi pe linia ferată
Și-un tren ne va amesteca de tot.

Ești liberă, de la un punct încolo,
Nu te mai tot feri să mă-ntâlnești,
Ți-ai luat curajul ultim să joci solo,
Nici nu mai știu, nici nu mai caut vești.

Distanța crește zilnic între noi
Și vârstele ni se îndepărtează,
Nu vine nici o veste înapoi
Decât ce-a fost în ultima amiază.

Tu ești ce ești acuma, numai lângă
Blestemul meu de-a te iubi deplin
Și care s-a născut să te constrângă
Și să te facă fericită-n chin.

În toate filmele acestea,
De dragoste sau de război,
Putem să ne-ntâlnim povestea,
E parcă vorba despre noi.