Instinct surdomut - Adrian Păunescu

Am început să nici nu te mai văd,
ești umbra mâinii ce s-a-ntins spre tine,
urmează doar un hohot de prăpăd
și vești obișnuite, rău și bine.

Așa-i că te-nvățaseși să primești
aceste semne tandre, peste masă?
Ce trucuri și ce mofturi femeiești!
Ce privilegii, trista mea frumoasă!

La urma urmei, chiar îmi pare rău,
că jocul dulce s-a-ncheiat, aseară,
dar nu mai sunt îndrăgostitul tău,
mă simt un searbăd slujitor de țară.

Cred c-ai greșit, lovindu-mă, pe când
visam ca somnambulii pe pervazuri,
te simt la mine-n versuri respirând,
un caz, printre atâtea alte cazuri.

Am început să nici nu te mai simt,
mă doare mâna dreaptă care-ți scrie,
doar undeva, în ultimul instinct,
un surdomut îți face semne ție.

1995
(Infracțiunea de a fi, 1996)

Adăugat de: viorel tgv.

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.