Viorel tgv. - poeziile altor autori

Iertați-ne, băieți ai noștri, că vă zvîrlim în internate.
Că vă uităm cu pedagogii mai mult sau mai puțin cretini.
Că vă privăm de duioșie și vă privăm de libertate,
Că vă-nvățăm încă de astăzi să fiți străini între străini.

Mă simt atât de singur pe lume că mi-e frig.
La colțurile casei e vânt, și este ploaie,
Ce nici nu pot a crede îmi pare că așa e
Pe propria mea mamă ca pe-un străin o simt.

Mă mai încearcă noaptea la fereastră
Și vântul se răzbună pe zăvor,
Aici vom îngropa iubirea noastră
La rând și ea cu toți acei ce mor.

Merg cu pumnii strînși pe stradă,
Fiecare deget plînge,
Simt că dacă l-aș deschide
Mi-ar intra nămeți în sînge.

Desculţ prin întâiele brume,
Bătrân de atâta tristeţe,
Să ies dintr-o dată în lume,
Cinismul ceva să mă-nveţe.

Am început să nici nu te mai văd,
ești umbra mâinii ce s-a-ntins spre tine,
urmează doar un hohot de prăpăd
și vești obișnuite, rău și bine.

Pătrunde în ființa mea
Seducția de-a exista,
Resimt adânc, până-n copii,
Infracțiunea de a fi.

Când vin dureri încet, de nicăierea,
Și steagul casei bate mohorât,
Eu tuturora vă șoptesc atât:
Pe draga mea n-o sperie durerea.

Știu că-i foarte târziu și că nici n-are rost,
Dar aș vrea să-mpărțim tot dezastrul ce-a fost
Cum în toate e-un preț, cum în toate e-un rost,
E firesc să-mpărțim tot ce-a fost.

Mamă, te-a cuprins un fel de teamă
Că-ți sunt toți copiii călători,
Dar e bine, recunoaște, mamă,
Dulce mamă, n-ai de ce să mori.