Viorel tgv. - poeziile altor autori

Mai deschide, mamă, geamul, mai deschide vechea ușă,
Nu te teme, nu străinii au bătut la poarta ta,
Asta e ninsoare, mamă, să nu crezi că e cenușă,
Au trecut colindătorii, cum treceau și altcândva.

Ascultă-mă: sunt ploile de toamnă!
Iubește-mă: s-a strepezit și ora!
Păzește-mă: sunt ținta tuturora!
Fii veghea mea, copilăroasă doamnă!

Și plec și vin și nu-nțeleg nimic
decât că niciodată nu mi-i bine
și că-i obligatoriu să mă-ntorc,
exact atunci când plec de lângă tine.

În cimitir, unde-am lăsat pe mama,
Ploua istovitor, a îngropare,
Ca semn că dânsa nu mai are rude
Și-o plânge, din oficiu, ploaia mare.

Nimic nu poate fi mai rău pe-aici
Decât ar fi închipuirea mea,
Nu vă feriți să-mi spuneți rele vești,
Ar fi mai rele de le-aș inventa.

A venit aseară mama, ca-n romanța populară,
Oare te-a găsit acasă, oare mai știai că-i ea,
N-a venit ca să-ți aducă, a venit ca să îți ceară,
A venit aseară mama cu broboada ei cea grea.

Cu suflet greu, precum un sac de sare,
abia mă mai târăsc, fără de rost,
prin niște locuri dragi, cu umbră mare,
pe unde, amândoi, cândva am fost.

Cu sufletul tău plin de roua cea dulce,
Acoperă-mi ochii și gura și rana,
Aici vreau să tac și să mor, blândă Ioana,
Mă legene inima ta și mă culce.

Iubita mea, cum semeni tu cu mine,
Ca două biete cărămizi în zid,
Eu dacă vreau, prin tine mă divid
Ca zidul vechi prin noile ruine.

Și n-am murit cum ei ne blestemară,
Mai facem umbră-n fiecare vară,
Ca iepurii fugirăm de-a lor pușcă
Dar umbra noastră ca un tigru-i mușcă.