Viorel tgv. - poeziile altor autori

Aproape ai ajuns otrava mea,
cu care m-am obișnuit treptat,
și aș înnebuni, de nu te-aș bea,
așa cum ești și m-ai intoxicat.

Fără niciun efort ochii eu îi deschid,
O puternică stea mă tot trage de pleoape
Și în cerul de sus e un foc suferind,
Și un foc suferind se ridică din ape.

Să fiu cu tine într-un sat de munte,
să ningă mult ca pentru-a ne-ngropa,
să mă-ncălzesc lângă mirarea ta
că lumea-i un izvor de amănunte.

Era târziu și eram singuri,
Ca pomii desfrunziți și goi,
Doar ploaia murmura în picuri,
Plângând uitările din noi.

Poate-am adormit
Şi-am visat ceva,
Vis nedesluşit
Că nu eşti a mea.

Iluzii. Șoapte. Fire mici de iarbă.
Nimic adevărat. Numai atît.
Un ultim substantiv nedoborît.
Gramatică. Umanitate oarbă.

Aștepți un semn, dar nu-l vei mai primi,
Nu-mi mai găsesc nici ultimele semne,
Afară, dacă nu mă-nșel, e zi,
Să nu mai pui în foc cărbuni și lemne.

Dar ia aminte, marea mea iubire,
că ninge-atâta de rudimentar,
c-ai să te-nzăpezești la mânăstire
și n-o să ai soluții de ieșire

Sunt munți între mine și tine,
Și ceață și tulbure câmp,
Plantații de cumpeni absurde
Și dansuri greoaie de plumb.

Floare cenușie de cenușă rea,
Plouă cu leșie în ființa mea,
Drumul e cu pete, visul e real,
Ceasul din perete bate ritm mortal.