Poezii despre Viaţă:

poetului Anghel Dumbrăveanu


ceaţa se-nfiripă...

De-atâta timp mă-ndemni grăbită
Viață, n-ai cumva un adăpost?
Dă-mi răgaz să fiu iubită
Fără termen, fără cost.

Râul gândurilor de cristal
Se revarsă-n cataracte,
Se frământă și se zbate
Într-un iureș infernal.

poetului Mihai Eminescu

Ne înmulțim frenetic, prăpastii se-adâncesc,
Unii rabdă de foame, iar alții huzuresc.
Sutime din mulțime deține bogăția,
Iar restu’-umanității împarte sărăcia.

Un nomad s-a cuibărit într-un cort părăsit.
Era romantic lângă lizieră, aici i-a plăcut.
Peste ani omul a murit, adăpostul a căzut.
Aceasta a fost viața lui. El a cui umbră va fi?

poetului Ooko no Himeko


când

E lungă țara și e lată, dar furii au prădat-o toată,
Ruine vezi pe unde treci, te-neacă lacrimile seci.
Din codrii mândri de aramă, au mai rămas neluate-n seamă
Fiștoace ici și colo doar, cioate-au rămas pe-orice hotar.

Trece melcul prin grădină
Şi străbate în lumină
Verdele din iarba udă,
Ochii mari parcă-mi inundă

Lăsaţi poetul să viseze,
Să prindă-n palma lui de nea,
Ca-n vers de dor să cuvânteze,
Scântei culese dintr-o stea.