Poezii despre Viaţă:

*licurici astrali*


Copacul strigă

În ciuda opiniei impuse de rigida societate
Călătorește cu văduva, remarcabilă, prin lume.
Sunt fascinați de spiritul liber și legănatul gondolei.
Trăiesc pasiunea în decorul romantic al Italiei.

Aveam un șoricar – minune de cățel
Cuminte, adorabil, pe nume Sorinel;
Oriunde aș fi mers, mergea și el cu mine,
Era prieten sincer la greu dar și la bine.

Când l-ai făcut Tu, Doamne, pe Adam,
Dup-al Tău chip şi-a Ta asemănare,
Inteligent, frumos, i-ai dat şi-un gram
În plus peste un kil de nepăsare,

Lăsați-mă să scriu, noianul de cuvinte,
Ce-n suflet clocotește și-n inima bătând;
Condeiul să-l reverse pe pagini înainte
De-a zorilor ivire, ferestre luminând.

ca prin minune
ascultând liniştea
pruncul neastâmpărat
al inimii

Dor trădările, dor
iar cerul s-a obişnuit cu sfâşierea;
în acest anotimp al însingurării
să încercăm să ne-mprietenim cu florile.

Fantasticul tremură pe tărâmul de basm,
Făt Frumos, plictisit, a divorțat de Ileana,
Povestea de iubire s-a pierdut în marasm,
Balaurul rănit, încă își mângâie rana.

Nobili, frumos îmbrăcați și bine dispuși,
Se plimbau pe una din aleile falnicilor ulmi.
Se remarca un tânăr chipeș și curtenitor
Dar și leneș, avea amante și era nepăsător.

De-ar fi să mor, nimic nu mi-aș dori
Decât să scriu un ultim vers duios
Care spre tine ar călători,
Dus de un mesager misterios;